Nevoie de pace.

Cred foarte mult în cuvintele: "Oamenii nu ar trebui să se teamă de guverne. Guvernele ar trebui să se teamă de oamenii lor.".
Ce se întâmplă atunci când oamenii adună atâta nemulţumire încât simt nevoia să iasă pe străzi?! Să se opună, să strige, să îşi susţină credinţele, libertatea, dorinţa de mai bine?! Atunci când oamenii se revoltă?! Ei bine, cred că nu ar trebui ca aceste revolte să ajungă să fie sângeroase, nu e nevoie să se ajungă la violenţe înfiorătoare. Idilic vorbind, guvernul ar trebui să îşi dea demisia atunci când vede că poporul pe care îl conduce e nemulţumit într-o asemenea măsura. Dar nu se întâmplă aşa. Ca urmare, disperare îi transformă pe oamenii care protestează în oameni care vandalizează. Se bat cu jandarmii, cu forţele de ordine?! Dar oare aceştia din urmă nu sunt şi ei oameni, nu sunt şi ei revoltaţi, nu au şi ei familii care îi aşteaptă acasă?! De ce să distrugeţi vieţi?! De ce să vă omorâţi voi între voi?! De ce să vă omorâţi?! Violenţa nu a rezolvat niciodată nimic. Asta e o realitate.
Cred în puterea oamenilor de a schimba lumea. Dar nu aşa. Nu prin răutate, urâţenie, violenţe, crime, distrugeri. Dacă vrem o lume mai bună, nu aşa o vom dobândi. Dacă vrem o ţară mai bună, poate ar trebui să fim mai atenţi pe cine votăm, nu să ucidem câţiva ani mai târziu pentru că sistemul nu ne convine şi viaţa e grea!
Mă doare fiecare lovitură pe care o primeşte fiecare om, fie el rebel sau jandarm. Mă doare răutatea şi totodată disperarea oamenilor de a schimba ceva. Mă doare că nu suntem în stare să facem o ţară mai bună fiind noi mai buni. Mă doare că nu gândim destul. Mă doare că nu ştim să alegem. Mă doare că nimeni nu înţelege că războiul e cel mai rău lucru din lumea asta şi niciodată nu a dus la nimic bun. Mă doare că libertatea a fost înţeleasă greşit. Mă doare că nu e pace.

Îmi pare rău, dar versuri mai potrivite ca acestea nu am găsit în clipele astea de nelinişte şi incertitudine:
"Vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni..."