Barcelona, februarie 2015
Era februarie și venisem la Barcelona cu speranța regăsirii unei firimituri de primăvară. Era a doua zi plină în capitala Cataluniei, Crina plecase de dimineață să admire albastrul proaspăt al noii zile din parcul Guell. Eu am lenevit până spre prânz, apoi am plecat s-o regăsesc și m-am pierdut, îndrăgostită, între soarele domol, arhitecturile lui Gaudi și străzi bătătorite de spanioli care sporovăiau de lume, de cumpărături, de toate cele obișnuințe.
Mai aveam puțin până la Sagrada, dar crengile copacilor
devenite alei și aleile șerpuind ca-ntr-o pădure vara m-au pironit să-mi pozez
umbra. Să nu uit mirosul Barcelonei la capătul iernii parcă inexistentă acolo,
să nu uit ziua aceea plină ochi de cel mai voios soare și nici ochii mei
înduioșați de toată măiestria lui Gaudi.
Mai multe imagini pe: andradatudorie.com
***
It was
February, but I had come to Barcelona hoping to find a small piece of spring.
It was the second busy day in Catalunia’s capital, Crina had left in the
morning to see the fresh blue of a new day in Guell park. I stood idle until
around noon and then I left to meet with her and lose myself, in love, between
the mild sun, Gaudi’s architecture and the spaniard walked streets, bustling
with people, shopping and the usual.
There was
only a short way to the Sagrada, but the trees’ branches that became paths and
the paths winding as if it were a forest in the summer made me take a picture
of my shadow. I didn’t want to forget the smell of Barcelona at the end of its
almost inexistent winter, that day filled with the most joyous sun, nor my eyes
moved by Gaudi’s artistry.
More photos on: andradatudorie.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu