O mare poveste pe care o trăiești ca student Erasmus este tumultul alegerii cursurilor. Desigur, depinde foarte mult de parcursul universitar pe care îl urmezi și de specializare. Depinde în ce măsură facultatea de la care vii îți impune ce cursuri să urmezi ori să găsești o echivalență perfectă între ce ai fi studiat în țara ta și ce studiezi în timpul mobilității Erasmus. Apoi, contează ce îți dorești și ce vrei tu să descoperi sau să afli în noul sistem de învățământ superior.
În cazul meu, ceea ce părea simplu s-a dovedit a fi extrem de complicat. În România, sunt la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. În Franța, m-am înscris la specializarea ”Științe umaniste și sociale”. Am putut alege să urmez orice cursuri doresc - indiferent de specializare sau de anul de studiu (trebuia să coincindă doar semestrul: pentru primul semestru nu îmi pot alege cursuri din semestrul doi al oricărui an universitar). Și desigur, trebuia ca numărul creditelor obținute în urma absolvirii acestor cursuri să fie egal cu numărul creditelor pe care le-aș fi obținut în țară. Până aici, nicio mare filozofie. Dar, ajunsă acolo, am aflat că sunt anumite cursuri pe care nu le pot urma. Nicio problemă. Apoi am aflat că Université Lyon 2, acolo unde îmi desfășor stagiul Erasmus, are multe facultăți și mult mai multe specializări.
Așadar, unele facultăți au bunăvoința de a posta pe site-ul universității orarul pentru anumite specializări. Puține însă. Restul orarelor pot fi procurate de la secretariate - da, fiecare specializare și fiecare an are câte un secretariat. Am mai aflat că există două campusuri - unul în centrul orașului și unul în Bron - la aproximativ 40 de minute cu tramvaiul de centru, iar cursurile se desfășoară după o anumită lege necunoscută studenților de rând, în ambele locuri. În plus, există cursuri compuse din seminarii (TD - travaux diriges) și prelegeri (CM - cours magistral), dar altele au doar partea de seminar sau partea de prelegere - astfel, poți alege doar seminarii sau doar prelegeri, dar dacă un curs este compus din ambele părți: TD+CM, trebuie să le urmezi pe amândouă.
Cu aceste informații acumulate, am început să particip la cursuri - singurul mod mai eficiator de a mă decide. Studenții Erasmus beneficiază de un timp de trei săptămâni în care pot participa la mai multe cursuri pentru a se hotărî dacă vor sau nu să îl păstreze până la finalul semestrului. După cele trei săptămâni, trebuie să predai acel ”Learning Agreement”, certificatul în care îți iei angajamentul că vei urma cursurile menționate. Acest document trebuie trimis și la facultatea din țară, pentru a-l actualiza pe cel făcut înainte de plecare.
După mult haos, enorm de multă indecizie, câteva ore în care m-am chinuit să țin pasul cu profesorii, altele în care m-am străduit să îi înțeleg sau să nu mă bufnească râsul, ore în care m-am plictisit de moarte sau cursuri la care am încercat să îmi exprim și eu (mai cu succes, mai fără) ideile, mi-am stabilit un orar nici foarte încărcat, nici prea lejer. Un orar plin de cursuri interesante, pe teme pe care mi-am dorit mereu să le explorez - unele în franceză, unele în engleză. Un orar construit după preferințele proprii, așa încât a cuprins și literatură, politică sau jurnalism dar și dans și o nouă limbă străină - rusa. Un semestru pe care acum, la final, îl pot declara bine gândit, productiv și mulțumitor.
Nu în ultimul rând, ar mai fi de spus că sistemul de notare în Franța este uimitor de diferit: notele sunt de la 1 la 20, însă cei mai buni studenți ai lor au mediile în jur de 14-16. De ce? Ei spun că această metodă a profesorilor de a acorda nota este o analiză subiectivă asupra muncii studentului, astfel încât ei încearcă să facă o medie între toți tinerii învățăcei, fără a crea diferențe majore între ei, fără a se ajunge la anumite avantaje ori dezavantaje pentru unii sau alții. Totuși, rămâne un mare mister pentru mine acest principiu de a nu le acorda studenților note de 18-19-20 chiar dacă sunt foarte buni, lucrează impecabil și se dovedesc capabili de a reține și înțelege toată informația. Dar, misterioase sunt căile francezilor...
Pentru un student Erasmus - nu știu dacă așa sunt toți profesorii, dar cei pe care i-am întâlnit eu în acest semestru au fost mai îngăduitori (nu cu mult, totuși) și mai puțin drastici la notare. Cu toate astea, notele mele de la parțiale și prezentări nu au depășit 18. Cât despre examenele finale, am scăpat de ele înainte de a veni acasă, pentru vacanța de iarnă.
Rezultatele, la sfârșitul lunii ianuarie. Impresiile, acum - sunt încântată de tot ceea ce am învățat, fericită de experiența pe care o trăiesc și sigură că mai vreau!
*
There have been a few good weeks since I
have last expressed in words the mixture of feelings and situations that have
arisen in my path in the French town that has fostered me for more than three
months.
A big story you live through as an Erasmus
student is the uproar of choosing modules. Of course, it depends greatly on the
academic path you chose and on your course. It depends to what limit does your
home university imposes certain modules on you, or it depends on finding a
perfect equivalence with the modules you would have studied in your country and
the ones you study during the Erasmus mobility. Then, it matters what you want
to learn or discover in the new academic environment.
In my case, what seemed to be simple turned
out to be very complicated. In Romania I am enrolled in the Communication and
Public Relations Faculty. In France, I chose the Humanities and Social Sciences
course. I could have taken any modules I wished – regardless of the course or
year of study (only the semester had to be in order: I can’t chose second
semester modules for the first semester). And, of course, the number of credits
had to be the same with the ones I would have obtained in my country. Nothing
too tricky until now. But, having gotten there, I found out that there are
certain modules I can’t enrol in. No problem. Then I found out that Université
Lyon 2, where I am doing my Erasmus exchange, has numerous faculties and much
more courses.
So some faculties have had the courtesy of
publishing on the university’s website the timetable for certain courses. There
were few of these, though. The rest of the timetables could be taken from the
secretariat – yes, and every year a study has its own secretariat. I have also
learned that there are two campuses – one in the centre of the city and one in
Bron – approximately 40 minutes by tram from the centre, and that the lectures
were held, according to a certain rule unknown to ordinary students, in both
places. Moreover, there are modules with both tutorials (TD – travaux diriges) and
normal lectures (CM – cours magistral), but some modules have only tutorials,
whereas other modules have only normal lectures – so you can chose only
tutorials or only normal lectures, but if a module has both: TD+CM, then you
have to go to both.
With all this newly acquired information, I
started participating in different modules – the only efficient way to make a
decision. Erasmus students benefit from a three-week period in which they can
participate in different lectures in order to make up their mind whether they
want to take on the respective module for the rest of the semester or not.
After the three weeks you have to give the “Learning Agreement”, the
certificate wherein you take on the commitment of following the chosen modules.
This document has to be sent to the home university as well in order to update
the one made before the departure.
After lots of chaos, indecision, a few
hours in which I struggled to keep up with the lecturers, others in which I
tried to understand them or to not break down in laughter, hours in which I got
bored to death, or lectured in which I tried express my ideas (with varying
degrees of success) I have settled on a not too busy and not too empty
timetable. A timetable full of interesting modules on topics that I have always
wanted to explore – some in French, some in English. A timetable constructed
after my own preferences so that it contained literature, politics, or
journalism, but also dance and a new foreign language – Russian. A semester
that now, at its end, I can deem to have been well thought, productive and
fulfilling.
Last, but not least, one must say that the
marking system in France is amazingly different: the marks are between 1 and
20, but the best of students average around 14-16. Why? They say that this way
of marking students is a subjective analysis on the student’s work, so that
they try to make an average of the young learners without creating major
differences between them, without creating certain advantages or disadvantages
for some of them. Regardless, this principle of not giving marks of 18-19-20 to
students, even if they are very good, work impeccably, and are capable of
learning and understanding all the information is still a mystery to me. But
mysterious are the ways of the French…
For an Erasmus student – I don’t know if
all the professors or lecturers are like this, but the ones who I encountered
this semester were more understanding (not by much, though) and less drastic
when marking. All things considered, my marks haven’t exceeded 18 in
presentations and partials. As for the exams, I took them before coming home
for winter break.
The results, at the end of January. The
impressions – I am excited by everything I have learned, happy with the
experience I’m living and certain that I want more!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu