Am aflat despre el aproximativ acum o lună, când am dat întâmplător peste filmul ”A mighty heart”, un lung metraj ce istorisește ultimele săptămâni din viața jurnalistului. Ulterior, am citit și am aflat mai multe detalii despre toată această poveste atât de tristă.
Daniel Pearl era angajat al ”The Wall Street Journal”, soția sa lucra la radioul național francez și erau împreună, în ianuarie 2002, în Karachi, Pakistan, pentru a afla informații și a scrie despre teroriștii responsibili de atentatele din 11 septembrie. Înainte de a pleca, Daniel mai avea de luat un interviu, pe care îl obținuse cu greu, cu un om influent în peisajul pakistanez. Din păcate, ajunge să fie luat ostatic de către teroriștii care cer tratament mai bun din partea americanilor. O anchetă a autorităților încearcă din răsputeri să dea de urma răpitorilor și deși fac progrese mari într-un timp foarte scurt, la două săptămâni după răpire, o casetă cu decapitarea jurnalistului este trimisă de teroriști.
Soția lui, însărcinată în 4 luni la acel moment a făcut filmul ”A mighty heart” pentru a spune povestea aceasta atât de dureroasă și pentru a transmite un mesaj care mie, cel puțin, mi-a dat de gândit enorm: ceea ce astfel de oameni urmăresc este să ne terorizeze, pe noi, cei care nu ne rezolvăm problemele prin violență - ceea ce contează este să nu ne lăsăm terorizați de faptele și de atitudinile lor. Este greu, e adevărat, să ai atât de multă forță și stăpânire de sine, să poți rămâne om în fața unor ființe golite de orice fărâmă de umanitate.
Aș spune că m-a impresionat, dar în zilele astea încă îmi vine în minte povestea acestui om și a familiei sale, demnitatea și puterea de care a dat dovadă, și realizez că, de fapt, sunt marcată de acest eveniment - marcată încât nu pot și nu vreau să trec peste asta ca peste o altă victimă a terorismului, încât simt că ceva din povestea lui m-a zguduit enorm și mi-a predat o lecție importantă: aceea a credinței proprii și a omului dinăuntrul tău pe care nimeni nu ți-l poate omorî. În filmul dinaintea morții sale, jurnalistul spune:
”My name is Daniel Pearl. I'm a
Jewish American from Encino, California, USA. My father's Jewish, my mother's
Jewish, I'm Jewish. My family follows Judaism. We've made numerous family
visits to Israel. Back in the town of Bnei Brak ,
there is a street named after my great grandfather, Chaim Pearl, who was one of
the founders of the town.”
Trupul său a fost găsit 4 luni mai târziu, fragmentat în 10 părți. Două săptămâni mai târziu, Mariane Pearl, soția jurnalistului l-a născut pe fiul lor. Citind toate acestea și multe alte detalii despre ce s-a întâmplat, ce a urmat și cum s-au petrecut atâtea în mai puțin de un an, m-am legat de familia Pearl involuntar. Ceva din mine a rezonat și încă mai tresare atunci când aude numele Daniel Pearl, poate ca un omagiu, poate ca o flacără, într-o persoană, care duce mai departe o amintire...
În ultima zi de Hanukkah, pe fundalul tragicelor evenimente petrecute de curând în același Pakistan, am considerat că aceste cuvinte înseamnă aprecierea mea pentru un om ca domnul Pearl și un gând pentru victimele atâtor violențe inutile și parcă, fără de sfârșit...
Închei cu un fragment din ecranizarea cărții lui Jean-Dominique Bauby, ”Le scaphandre et le papillion” - cuvinte ce reprezintă esența omenescului din noi.
”Hold fast to the human inside of you, and you'll survive.”
*
*
I am sure that there are few people who have at least heard
of Daniel Pearl’s name. This isn’t reprehensible. Every day there are hundreds
of thousands of people who die - due to disease, old age, natural disasters,
accidents, war, or simply other people. If we were to be cynical, we could
argue that we have no reason to ponder upon some of them - especially if they
aren’t close to us, or if we haven’t even met them at all. However, I stopped
to ponder upon a man, Daniel Pearl, an american journalist whose story still
haunts me.
I found out about him about a month ago, when I accidentally
stumbled upon “A Mighty Heart”, a feature film that tells the story of the last
weeks in this journalist’s life. Afterwards, I read and found out more details
about this very sad story.
Daniel Pearl was an employee of The Wall Street Journal, his
wife working for French National Radio, and they were together in Karachi,
Pakistan, in January 2002, to gather information and write about the terrorists
responsible for 9/11. Before leaving, Daniel had one last interview to take,
one that had been very hard to obtain, with an influential man in the Pakistani
landscape. Unfortunately, he ends up being taken hostage by terrorists who ask
for better treatment from the Americans. An investigation by the authorities
tries to find the kidnappers and, despite making huge progress in a short time,
two weeks after the kidnapping a tape with the journalist’s beheading is sent
by the terrorists.
His wife, four months pregnant at the time, made the film “A
Mighty Heart” to tell this very painful story and to send a message that, to me
at least, give a lot to think about: what these people are after is to
terrorize us, the ones who don’t solve our problems through violence - what
matters is that we don’t let us become terrorized by their actions and
attitudes. Truthfully, it is hard to have such force and self containment to be
able to remain human when faced with beings devoid of any humanity.
I would say this impressed me, but to this day I still think
about the story of this man and his family, the dignity and power that he had,
and I realise that, in fact, I am marked by this event - so much so that I
can’t and won’t dismiss this as just another victim of terrorism, that I feel
something in his story has shaken me greatly and has taught me an important
lesson: that of self-belief and of the human inside you that no one can kill.
In the film made before his death, the journalist says:
”My name is Daniel Pearl. I'm a Jewish American from Encino,
California, USA. My father's Jewish, my mother's Jewish, I'm Jewish. My family
follows Judaism. We've made numerous family visits to Israel. Back in the town
of Bnei Brak , there is a street named after my great grandfather, Chaim Pearl,
who was one of the founders of the town.”
His body was found four months later cut into ten pieces.
Two weeks later, Mariane Pearl, the journalist’s wife, gave birth to their son.
Reading about all this and other details about what happened, what came next,
and how so much could happen in less than a year, I involtarely got attached to
the Pearl family. Something within me resonated and is still trembling when
hearing the name Daniel Pearl, maybe as an homage, maybe as a flame, within
someone, that carries a memory forward…
In the last day of Hanukkah, in light of the tragic events
that happened in the same Pakistan, I considered that these words showed my
appreciation for a man such as Mister Pearl and a thought towards the victims
of so much pointless and seemingly endless violence…
I want to end with a fragment from the ecranisation of
Jean-Dominique Bauby’s book, “The Divingbell and The Butterfly” - words that
represent the essence of the humanity in us.
”Hold fast to the human inside of you, and you'll survive.”
