Sub pietre ori sub inimi

Idei și iubiri. Idei despre iubiri. Idei, iubiri, impresii, neiubiri, poate...

”Mai sunt în noi iubiri care se sting...” spune Berinde în cel mai nou cântec al său. Sunt în noi atât de multe lucruri... de care uităm, pe care le trădăm, pentru care ne dorim să trăim mai mult sau doar să privim într-o anume direcție.

M-am tot gândit, în ultima vreme, la iubirile care-și găsesc locul în noi. La cum le păstrăm, le punem la îndoială sau le îngropăm cât mai adânc în candoare, puritate ori regret și răutate. Asta contează mai puțin. Nici câte iubiri încap în viața noastră nu prea contează. Tind să cred, totuși, că una din fiecare e de-ajuns.

În rest, căutăm disperați, ne împiedecăm de străini pe care-i târâm aproape de noi deși adevărul e că nu acolo le este locul... Lumea spune că destinul îți scoate în cale ”alesul”, că știi, simți când acel om este completarea vieții tale. Nu știu. Cred în destin. Dar în aceeași măsură, cred în oameni și în puterea lor de a căuta, de a ști când au ajuns la finalul căutării, când au găsit, când s-au regăsit unii în alții. Cred că este vorba despre un ritm. Al tău și al celuilalt.

Ritmul fiecăruia e unic. Cred că greșim atunci când alungăm oamenii din viața noastră pentru că ritmul lor diferă de al nostru. Pentru că nu trebuie să fie asemănătoare, trebuie doar să rimeze. Atunci când omul de lângă tine este acolo, pentru tine, cu iubire și idee, prin iubiri și idei, atunci trebuie să înțelegi că ai tot ceea ce vrei. Mai departe, ai un ritm de așezat, un altul de descoperit și îngăduit și o viață întreagă de fericire împletită-n intensități, iubiri, idei...

Neiubirile nu contează. Sunt orgolii și oameni care pierd ritmul. Sunt clipe de neatenție, în care uiți cum să-l asculți pe omul din viața ta ori poate că el surzește și-atunci trebuie să recunoști că viața-i mult prea scurtă să o umpli cu neiubiri.

Între toate acestea, ar trebui să fim mai atenți la sufletele străine și tot ceea ce ne-nstrăinează, să nu lăsăm timpul să ne acapareze în niciun fel și să încercăm să înțelegem mai multe din omul de lângă noi. Așa, pentru mai bine...

Acum și mâine, o nouă vară de visuri

Am revenit în orașul natal. În ceea ce se numește prima vacanță de vară din viața-mi studențească. Galațiul e neschimbat. Zilele de vară sunt și ele asemenea atâtor altora, din trecut, când colindam toate străzile asfaltate de căldură, cu bicicleta, cu prietenii, aparatul de fotografiat, cărțile sau doar planurile mele de viitor. 

Încă nu-mi dau seama cum resimt vacanța asta. Ascult mai puțină muzică. În principal, Rock FM, Nostalgie FM sau Simon & Garfunkel. Și cam atât. Aici găsesc cântece care mă cheamă acum. Care mă ademenesc și mă liniștesc. 

Între timp, am răspuns la câteva întrebări cu și despre poezie, aici. Mi-a plăcut mult pentru că m-am simțit în largul meu și am putut să dau frâu liber multor fluturi dintre cei adunați în atâtea luni de tresăriri bucureștene. Și tot un interviu frumos a fost și cel pentru Metropotam.ro, unde am povestit cu drag, împreună cu Paul despre ”Metroul cu suflete”. Ne-am dat amândoi seama cât de multă nevoie au oamenii de povești și de întâmplări frumoase, care să le aducă zile mai bune... Așa că am hotărât că proiectul nostru merită să trăiască mai departe. Am văzut în interviul acesta o șansă - de a fi tot mai multe suflete hrănite cu imaginile și poveștile noastre și în plus, o promisiune - că vom continua, oriunde ne-ar purta viața pe fiecare dintre noi. Sunt atât de multe orașe în întreaga lume, unde circulă zilnic metroul... 

În rest, îl sprijin cu toată forța, imaginația și devotamentul posibil pe al meu drag, să-și urmeze visul și să primească șansa de a realiza lucruri faine. Vorbesc despre ”Help Paul Get Hired” sau ce poate face un tânăr pasionat și ambițios, o campanie despre care puteți afla mai multe și o puteți chiar susține aici. 

Mai lucrez la ceea ce o minte marcată profund de matematică ar numi ”o bază de date” cu cele mai bune imagini pe care am avut ocazia să le realizez până acum. Promit un blog dedicat fotografiei, unde voi posta tot ce-mi este mai drag din ce-am văzut prin aparatul foto. În curând... 

Și mai promit și o poveste detaliată a experienței Erasmus în Franța. Pentru că sunt atât de multe de spus... Atât de multe lucruri pe care nu le știi până când nu te încumeți să intri în acest ”labirint”. Atâtea aspecte de pus la punct cu mult înainte de a ateriza, propriu-zis, la Lyon... Își vor găsi locul și aceste experiențe, printre altele la fel de importante, împărtășite pe acest blog, printr-un mare zâmbet luminos...