Simţeam ropotul ploii în mine
dincolo de vama din mine
cum mi-l smulgeai pe Nichita din braţe
la fiecare descătuşare
a trupului tău
de fiinţa mea
Şi eram aşa de fragilă...
Ar fi trebuit să-ţi dai seama
că ploaia nu se va opri
că mă vei lăsa goală
de forţa iubirii
învăţată de-o tânără precoce
din fiecare poem
a lui Nichita...
În genunchi,
marea jeleşte-n cântece iudaice
nunta noastră
inacceptabilă
imatură
ireală...
Marea-şi plânge mereu
cu disperare
toţi morţii:
pe Nichita şi toate tinerele leoaice,
ploaia ştirbă din mine
şoaptele tale frânte...
"Cu ochii rosii cautand o lege, mergeam lovit si ranit, clatinandu-ma."
RăspundețiȘtergereSper din suflet ca ai sa ne citesti poezia asta la cenaclu.
Aş spune mai degrabă: "Poetul, ca şi soldatul..." ştii tu continuarea...
ȘtergereO să vă citesc emoţia asta, cu glas tremurat :)