Ad-hoc

Ce-a fost frumos şi ce a fost genial, ca acele poezii care nu s-au scris încă... au fost 3 zile faţă-n faţă cu marea mea. Veselă, visătoare şi mângâind ţărmul cu grijă ca întotdeauna, mi-a oferit bucuria sufletească pe care doar pe plajă o pot regăsi de fiecare dată când mă întorc la-mbrăţişarea mării. Vama veche era la fel cum o ştiam, liberă, non-conformistă, mai liniştită decât în perioadele de festivaluri sau de 1 mai, dar la fel de plină de zdrăngănit de chitare, oameni voioşi şi nopţi dansate în jurul becului de la stuf.
Eu mi-am trăit fericirea dintre trenuri schimbate în gări ciudate, miros de mare-albastră, nisip prin păr, piele sărată, vânt călduţ, lumini fermecate, cer înstelat, ore leneşe... Departe de programe, televizoare, internet, lume agitată, telefoane şi toate constrângerile lumii moderne, am respirat gura mea de aer proaspăt, de curăţenie şi frumuseţe interioară şi mi-am făcut provizii de stare de bine până la următoarea revedere cu Marea Neagră...