Între minunea vorbei şi cea a dorului de ducă

După experienţa Piteşti... care a însemnat un poem de trei zile printre prieteni cu zâmbete blânde, gânduri măreţe, idei atât de frumoase şi discuţii de care am rămas îndrăgostită... După ce minunea acelor oameni mi-a dat voie să mă oglindesc în vorbele lor şi m-a lăsat să mă mai descopăr puţin, încă mai port în braţe farmecul acelor zile când lumea începea şi se termina între versurile unei poezele. Sunt atât de frumoase reuniunile acestea, căci pleci de acolo cu bagaje imense de şoapte colorate-n mii de poveşti cu, despre şi pentru o lume întreagă. 

Cu lumina acelui weekend curgând liniştit acum prin mine, mă îndrept din nou spre marea mea dragă, să-i povestesc şi ei minunile pe care le trăiesc adesea. Mă duc la folkul care-mi completează sufletul şi îmi alină zbuciumul întrebărilor şi a tuturor lucrurilor pe care le simt încă departe...

De joi după-amiază, voi trăi doar cu vânt, nisip şi cei 18 ani ai mei... Că tare-i simplu şi frumos să iubeşti viaţa asta "ori mai bună, ori mai rea, şi-apoi, ce'o mai fi, 'om mai vedea...".

 

Ad-hoc

Ce-a fost frumos şi ce a fost genial, ca acele poezii care nu s-au scris încă... au fost 3 zile faţă-n faţă cu marea mea. Veselă, visătoare şi mângâind ţărmul cu grijă ca întotdeauna, mi-a oferit bucuria sufletească pe care doar pe plajă o pot regăsi de fiecare dată când mă întorc la-mbrăţişarea mării. Vama veche era la fel cum o ştiam, liberă, non-conformistă, mai liniştită decât în perioadele de festivaluri sau de 1 mai, dar la fel de plină de zdrăngănit de chitare, oameni voioşi şi nopţi dansate în jurul becului de la stuf.
Eu mi-am trăit fericirea dintre trenuri schimbate în gări ciudate, miros de mare-albastră, nisip prin păr, piele sărată, vânt călduţ, lumini fermecate, cer înstelat, ore leneşe... Departe de programe, televizoare, internet, lume agitată, telefoane şi toate constrângerile lumii moderne, am respirat gura mea de aer proaspăt, de curăţenie şi frumuseţe interioară şi mi-am făcut provizii de stare de bine până la următoarea revedere cu Marea Neagră... 

  

Let me take you far away...

După zile cumplite în care am învăţat aplicaţia practică a vorbei populare: "sănătate, că-i mai bună decât toate", pot spune că mă refac încet-încet, i'm 'coming back to life', vorba cântecului lui Gilmour. Recunosc, de-acum o să mă bucur de două ori mai mult pentru privilegiul de a fi sănătoasă şi, mai ales, o să încerc să mă agit mai puţin în toate privinţele (deşi adevărul este că mi-e cam imposibil, conform felului meu de a fi). Dar, trecând peste acestea, mâine o să plec în Italia, o săptămână, departe de zgomotul şi praful propriului oraş, mă duc să-mi revăd atâţia prieteni dragi şi să fiu domnişoară de onoare la nunta verişoarei mele. Aştept nunta asta de câţiva ani, aşa că mi-am propus să nu las absolut nimic să-mi strice această fericire şi nici vacanţa asta totală de o săptămână în care mă voi relaxa şi mă voi umple de toţi oamenii frumoşi şi poveştile lor de acolo, dintr-o lume diferită, nu neaparat mai bună ori mai rea, doar diferită.
Aşadar, mă pregătesc s-aştern în sufletu-mi veşnic îndrăgostit poezia unor zile însorite pe coasta de est a Italiei, între munţii ocrotitori şi marea ispititoare alături de fiinţe capabile să creeze amintiri mai frumoase chiar decât un album de-al lui Hendrix...

Săptămână luminoasă vă doresc tuturor, muzică fermecătoare, locuri colorate, oameni faini şi zâmbete infinite s-aveţi în miez de vară!