Am căutat mereu să nu mă frâng în îmbrăţişări. Am vrut mereu să îmi arunc cu indiferenţă sufletul celei mai flămânde şi nimicitoare iubiri... exact ca atunci când norii aruncă ploaia peste cea mai apăsătoare arşiţă. Nu am vrut niciodată să sting văpaia strălucitoare ce îmi hrănea însufleţirea fiecărui gest... În schimb, am alergat după cuvinte, mi le-am dorit aliniate, ordonate de bătăi puternice de inimă şi de pleoape care nu ştiu să se închidă.
Am crescut în mine sămânţa dureroasă a unui prunc numit simplu - DOR şi m-am încăpăţânat anotimpuri în şir să nu-l nasc, să nu mă despart de el pentru a-l dărui imensei lumi de cristal.
Acum s-a rătăcit printre pereţii scorojiţi ai clădirilor... şi asfalt. Uneori, îl mai simt cum mişcă în mine... însă e doar urma amintirii mele şi dorinţa-mi oarbă.
Acum alerg legată la ochi şi îmi pare că văd lumea. De fapt, doar lumina-mi mai e adevăr. Cât despre suflet... Ştiu că a fost o vreme când l-am simţit, pulsând la unison cu zâmbetul meu... Demult, parcă în alte timpuri, vibra sub cer de soare şi se scălda nesătul în infinita mare...
Acum îmi place să-mi aduc aminte că l-am îngropat departe, într-un câmp... să-i crească rădăcini noi... Noi... între mine şi tine.
Dupa ce l-am citit mi s-a parut ca nimeni nu se poate regasi in el atat de bine ca mine. E absolut superb, parca imi vorbea interiorul.
RăspundețiȘtergereMi se pare ca este tratata ideea resemnarii. Sau poate mai mult de atat. Uitarea de-a dreptul amalgamului de trairi care au fost o data. Si ce e cel mai bine este ca acum, nu mai doare amintirea. Poate lasa un gust amarui, dar e mai degraba dulce-amarui. Acu, cicatricea e inchisa, iar sufletul e gata de noi experiente, trairi. E un fel de...primavara! :D Cred ca printr-o ciudata intamplare s-a potrivit perfect cu melodia aleasa "pe fundal" [Lady in blue, Tori Amos] dar si cu filmul la care tocmai ma uitam [Closer].
Felicitari! >:D<
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere