Ei bine, a fost o perioadă foarte, foarte încărcată. În afară de tezele care au stors toată viaţa din mine, a mai fost GalMUN'ul (care şi el mi-a stors toate puterile) şi lansarea revistei care a reprezentat încă un prilej de puţină agitaţie.
Aşadar, ieri am dat ultima teză şi cea mai grea (mate), dar a trecut, au trecut toate de fapt, iar eu aştept nişte note bunicele :).
Experienţa GalMUN - mă simt obligată sa povestesc măcar câteva lucruri, pentru că a fost un weekend plin, important, obositor şi frumos, toate în acelaşi timp. Deşi am stat 3 zile pe tocuri, deşi nu îmi aduc aminte să fi stat acasă mai mult decât câteva ore noaptea, deşi vineri am alergat de la conferinţă la ultimul curs de la CETATE (cursul de time management la centrul de voluntariat), GalMUN rămâne o amintire tare, tare dragă. Am reprezentat România cu succes în World Health Organisation. Ţin să precizez că am legalizat adopţiile pentru LGBT parents, precum şi mamele surogat şi continuăm să încurajăm tinerii adolescenţi să folosească prezervative. De asemenea, se pare că poporul japonez va sfârşi aşteptând ajutoare de la ţările membre UN, iar Olanda s-a oferit să planteze lalele pe mormintele acestor. Cam asta s-a întâmplat la dezbateri. Dar ce a fost cu adevărat frumos au fost cele două seri (în una din ele am făcur chiar şi karaoke) în care am dansat aşa cum am mai făcut-o cândva demult, la Stuf, pe plajă în Vamă... Uitasem sentimentul acela de eliberare, de libertate care îţi inundă fiinţa şi rămâi incapabil îna găsi argumente logice pentru acea stare. Uitasem cât e de frumos să nu-ţi pese de cum te priveşte lumea şi mai ales să dansezi oricum, oricât şi orice de la "Pinguinul" şi "Macarena" până la Aerosmith, Queen şi Nirvana. De asemenea, m-am împrietenit (iar) cu ieşenii, o parte din cei de anul trecut, o parte oameni noi, unii mai non-conformişti, alţii mai copilăroşi, alţii mai cu probleme în dragoste... dar cu toţii oameni faini, oameni cu care aveai ce vorbi şi care zâmbeau într-un fel aparte. A, da, şi care ştiau piese de la ZZ Top. O nouă amintire atât de dragă pusă la colecţie.
Promit că voi reveni într-un post viitor cu fotografii de la GalMUN.
Nu în ultimul rând, un eveniment super important (pentru mine cel puţin, şi cu siguranţă şi pentru restul cenacliştilor) a fost lansarea revistei noastre, "Avangarda literară" (pe care o anunţasem în postarea anterioară).Revista arată foarte bine, mi-a depăşit cu mult aşteptările, deşi are câteva greşeli din cauză că a fost pusă la punct într-un timp foarte scurt. Dar lansarea a ieşit bine. Am avut mai puţine emoţii decât mă aşteptam să am. Am recitat o poezie. Cred şi sper că oamenilor le-a plăcut. Profa de română din 5-8 a fost şi ea a acolo... lucru care m-a bucurat nespus pentru că la fiecare oră de română de acum realizez cât de mult îmi lipseşte EA - cu toate lucrurile pe care le făcea cu noi, cu toate lucrurile frumoase pe care ni le cultiva în sufletele noastre dezorientate şi mai ales pentru o sensibilitate aparte, pe care, din păcate, am înţeles-o mult prea târziu... A fost un moment impresionant atunci când a vorbit EA... Cred că în minutul acela m-au încercat atât de multe sentimente: melancolie, dragoste, regret, tristeţe, şi mai multă dragoste, bucurie, euforie, dor, apreciere, mândrie, şi mai multă dragoste...
Cred că într-o zi îmi voi deschide sufletul şi vă voi povesti în totalitate ce a însemnat pentru mine profesoara de română din clasele V-VIII, cum am ajuns să o iubesc într-adevăr şi mai ales de ce.
După lansare am mers cu toţii în club S unde au cântat: Dani, băieţii de la Double Or Nothing (trupa nouă, cu oameni faini şi mult potenţial), Rebel fără Puls (clegii mei cenaclişti pe care i-am auyit prima dată, spre ruşinea mea...) şi trupa lui Hippie, 789 ART. Spectacol de lumini, sunete şi veselie. A fost o seară "ca între prieteni" în care am făcut veşnicele fotografii, dar în care nu am uitat să las muzica, lumina, culoarea şi vorbele tuturor celor din jurul meu să mă pătrundă...
Şi de aici voi reveni cu fotografii zilele următoare.
Şi tot în weekendul ce tocmai a trecut a fost şi concertul Alternosfera pe care atât l-am aştepat. Mi-au fost tare dragi moldovenii de când i-am ascultat prima dată (şi pentru asta ar trebui să mulţumesc unui om cu care nu am mai vorbit de mai bine de un an şi ceva), iar acum am avut şansa să îi ascult live. Deşi a fost prea multă lume, atmosfera sufocantă, eu am ales să ma dedic fotografiilor şi muzicii... combinaţia perfectă pentru inima mea :). Şi nu am regretat. În deschidere a cântat trupa lui Vlad, care uşor, uşor începe să progreseze şi chiar au cântat mult mai fain decât ce auzisem eu pe youtube (pentru că trebuie să recunosc, nu îi mai văzusem niciodată live). Minunat concertul în toate desfăşurarea aceea frenetică de muzică rock, forţă şi accent moldovenesc. De-a dreptul GENIAL!
Da, voi reveni cu fotografii. Promit solemn!
Cam asta am trăit eu la cea mai înaltă intensitate posibilă în luna ce tocmai a trecut.
Cât despre viitor, în weekend sunt la balade ("Baladele Dunării" - festivalul de folk), tradiţie deja de 3 ani, să îl susţin pe Alex, să fotografiez şi să mă bucur de Alifantis, iar pe 27 plec la Bucureşti, spre magazinul meu de visuri, la finala Licart şi la omul special care mă făce să zâmbesc aparte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu