Astăzi se împlinește o lună de când am devenit mamă, de când suntem părinții lui Radu-David, de când lumea noastră toată s-a strâns într-o îmbrățișare - prima, aceea când i-am simțit trupușorul cald pe pieptul meu și pielea moale și vineție și mânuțele atât de mici și m-am întrebat în sinea mea cum am putut, în toți anii ăștia, să trăiesc fără el.
Nu știu încă să pun în cuvinte tot ce am simțit atunci sau în oricare moment ce-a urmat, cum l-am privit dormind o noapte întreagă gândindu-mă că voi face așa mereu pentru că nu văd cum aș putea altfel, cum l-am scos din maternitate întrebându-ne constant dacă e îmbrăcat destul de gros, cum încerc să-l liniștesc atunci când e inconsolabil, cum mănâncă zgomotos și repezit, cum îi punem muzică și-i povestim despre lumea noastră, cum îi ascult respirația înainte să adorm, cum nu-i place să fie pupat, dar iubește să fie plimbat și cum face mutrișoare specifice când îl supără burtica, cum îi tot spun lui Bogdan cât de mult sper să îi placă de noi când va mai crește. Dar știu că sunt constant copleșită de emoție. Emoție crudă, pură și neîncăpătoare.Ce mi-a spus lumea despre a avea un copil: că viața mea nu va mai fi ca înainte, că va fi al naibii de greu, că nu voi mai dormi (bine), că nu voi mai putea face n lucruri care îmi plac, că eu nu voi mai conta și va fi aproape imposibil să mai am grijă de mine. Câte am mai crezut și n-ar fi trebuit să cred.
Ce nu mi-a spus nimeni: câtă magie poți simți într-o singură clipă, cât de ușoare par toate când simți cum se revarsă dragostea din tine pentru micuțul om, cum te simți ca un mic dumnezeu și cum te minunezi de puterile tale de a plămădi o ființă vie ("viu, pipăibil cu mâna" cum spunea Nichita), cât de frumos devine greul, câtă liniște e în somnul pruncului, și în general, ce simplă e clipa când te bucuri cu toată inima de copilul tău. Cât n-am știut și ar fi trebuit să nădăjduiesc.
În prima noastră lună împreună, am trăit cât într-un an, cu aventuri și peripeții, provocări de-ale vieții, neprevăzute coborâșuri, surprize de toate felurile și în toate zările, teribile bucurii și incredibilul mod de a căuta și găsi binele.
În prima lună cu Radu l-am cunoscut pe fiul meu mic, bebeluș necuvântător, puternic și luptător, bun și cald, înțelegător și blând. Așa sper să rămână prin trecerea timpului: om bun, sănătos și râzând către lume.
În prima lună cu Radu l-am cunoscut pe Bogdan ca tată - de fapt, am aflat că Bogdan e definiția tatălui - este tot ce trebuie să fii atunci când ai copii: devii iubire, dedicare, forță, grijă, mângâiere și toate astea rămânând tu - omul cu toate ale tale, chițibușuri, preferințe, valori, gânduri și temelii.
În prima lună cu Radu m-am cunoscut pe mine om vechi și om nou, cu tot ce sunt - strâns ancorat în mine, cu tot ce-am devenit - totul așezat la locul lui, un loc pe care nu știam că-l am, pentru mama asta liniștită, îndrăgostită de familia ei, rearanjându-și viața, privirile către lume, percepțiile, și ambițiile în noul univers, unde centrul este rezervat doar pentru noi trei.
Dacă tot ce am trăit, căutat, luptat, pierdut, regăsit, așezat, schimbat, regândit, refăcut, încercat, eșuat, dobândit până acum în viața mea m-a adus în momentul 0, cu Radu în brațe și Bogdan ținându-mă de mână - aș lua-o de la capăt și aș face totul exact la fel, să fiu sigură că ajung a trăi minunea asta de pui de om căreia i-am dat viață.
***
Today marks one month since I became a mother, since we are Radu-David's parents, since our whole world came down to one embrace - the first, when I felt his warm little body on my chest and his soft and blueish skin and tiny hands, and I wondered how I could live without him in my life until now.
I still don't know how to put into words everything I felt then or in any moment that followed, how I watched him sleep through his first night thinking that I will always do this because I don't see how I could go on otherwise, how we left the maternity constantly wondering if he is dressed thick enough, how I try to calm him when he is inconsolable, how much I love watching him eating loudly and hastily, how we play music and tell him about our world, how I listen to his breathing before I fall asleep, how he doesn't like to be kissed, but loves to be outside and how he makes specific faces when his tummy upsets him, how much I hope he will like us when he grows up… But I know I'm constantly overwhelmed with emotion. Raw, pure and uncontained emotion.
What the world told me about having a baby: that my life won't be the same, that it will be damn hard, that I won't sleep (well), that I won't be able to do the things I like, that I will no longer matter and it will be almost impossible to take care of myself. Oh, how I listened to all this and how little should I have truly believed.
What no one told me: how miraculous can one moment feel like, how easy it all seems when you feel the love pouring out of you for the little man, how you feel like a little god and how you marvel at your ability to give life to a little human, how beautiful becomes all that’s been difficult, how peaceful it is the sleep of your baby, and in general, how simple days are when you enjoy your child with all your heart. Oh, how unaware was I and how much more should I have trusted myself.
In our first month together, we’ve already been through a lot, together as a family, lots of adventures, challenges, unexpected ups and downs, surprises of all kinds, unexplained and righteous tears, immense joys and incredible ways to seek and find good.
In the first month with Radu, I met my little son, a baby not talking but saying so much still, strong and fierce, kind and warm, understanding and gentle. This is how I hope he will remain as time goes by, turning into a fine man, always healthy and happy.
In the first month with Radu, I got to know Bogdan as a father - in fact, I found out that Bogdan is the definition of a father - he is everything you need to be when you have a child: you become love, dedication, strength, care, comfort and all these whilst remaining faithful to yourself – with all your quirks, preferences, values, hopes, thoughts and beliefs.
In the first month with Radu, I got to know myself, the old and the new one, with everything I was and I’ve become - tightly anchored in me, placed and aligned perfectly in a way I didn’t know I was capable of finding. The ways of this calm mother in love with her family, rearranging her life, worldviews, perceptions, ambitions and desires in harmony in a totally new universe, where the center is reserved for just the three of us.
If everything I've ever lived, searched, fought, lost, found, settled, changed, rethought, redone, tried, failed, acquired so far in my life brought me to this point, this very moment, with Radu in my arms and Bogdan holding my hand - I would start all over again and do everything exactly the same, only to make sure that I get to live this miracle of my little child being born out of our extraordinary love.
