Ortodoxia e o poveste frumoasă pe care nu o înțeleg în totalitate.
Relația mea cu biserica e doar o poveste. Nu vorbesc prea des despre credințele mele, pentru că sunt ale mele personale. Nu sunt un om religios și nu caut spiritualitatea decât înăuntrul meu. Dar pentru că depărtarea e o provocare imensă de câțiva ani încoace, mi-am dat seama cum tradițiile - fie ele și ortodoxe mă fac să mă simt acasă. Și-atunci, întru înlesnirea apartenenței mele la România de-acasă, fac loc în viața mea acelor lucruri mărunte dar puternice - care creează toată magia acestei povești.
Îmi place mult predica din noaptea de Înviere - e, de cele mai multe ori, despre regăsire și revenire. Anul ăsta, predica a lipsit. Dar ce nu a lipsit a fost familia, comuniunea, dragostea, prietenia, lumina.
Am vopsit ouă în joia mare, așa cum o cere tradiția. Și mama m-a ghidat prin telefon și deși am avut tot felul de probleme 'tehnice', am izbândit. Bogdan a fost acolo - un stâlp de sprijin ca în toate momentele cheie din ultimii ani. Ieri m-am apucat de cozonaci. Am mai făcut. De fiecare dată, însă, cu familia în jur. De data asta, am făcut cald în casă și în noi și-am muncit cu încântare. N-au ieșit - n-au crescut (drojdia nu fusese bună). Am luat-o de la capăt. La 8 seara, am pornit din nou în aventura frământatului. După rețeta mătușii mele, cu adăugiri și îmbunătățiri de la rețeta mamei unei prietene, cu prietena făcând și ea cozonacii ei, în paralel, într-o altă țară mai la nord, cu încurajările mamei mele, cu iscusința lui Bogdan și încrederea lui necontenită - la miezul nopții, de Înviere, cozonacii noștri au fost gata. Ăsta a fost miracolul meu de Paște. Toți oamenii ăștia dragi, la un loc, împreună, în cei doi cozonaci calzi puși pe masă.
Am aprins o candelă și ne-am spus: ”Hristos a înviat!” - ”Adevărat a înviat!”. Și-am simțit atunci, în exact acel moment, că suntem o familie. Noi doi, și în noi toți oamenii care ne ajută să construim fiecare zi. Văzuți sau invizibili, oamenii aceștia toți, adunați și reprezentați - suntem noi, în mica noastră familie.
Ortodoxia e o poveste frumoasă - pe care o citesc rar și o îmbrățișez și mai rar. Dar pentru mine, ortodoxia e credința mea în bunătatea oamenilor și în puterea familiei. Ortodoxia mea e o familie a tuturor celor de aici și din gând care mi-au adus în viață binele și lumina.
