Ce simți și nu spui
Că ți-e dor de acasă, acasă al mamei, unde erai copil și totul părea prea mare, dar deloc prea greu, acasă unde soarele bătea frumos printre frunzele nucilor din curte și unde nimic nu era grăbit în afară de tine în fuga ta spre omul mare.
Că te doare țara ta, cu toate ale ei. Alea bune-s mărunțite bine în doruri - cu tot cu mirosul zilelor, zgomotele frivole ale autobuzelor de pe străzi noaptea, locurile în care ai mai crescut puțin, felurile în care ai mai aflat câte ceva. Alea rele-s înțepătoare și pe cât de tare strigă să stai departe, e-un ton duios care cere să-ți iei țara de mână, că îi e greu ca unui bolnav care nu-și înțelege suferința și-ar avea nevoie de nenorocitele alea de portocale aduse la spital din prietenie.
Că ești un fel de Ion de fiecare dată când pui piciorul pe pâmânt românesc după o vreme și nu-ți dorești decât să te apleci să poți săruta pământul ăla căruia îi aparții cum aparții casei părintești.
Că te gândești cu strângere de inimă la tot ce-ai lăsat în urmă și te tot întrebi dacă merită, dacă ce-i în față e mai bun, dacă riscul nu-i prea mare.
Ce spui și nu simți
Că nu te obosesc zilnic atâtea cuvinte alambicate stoarse parcă de forță, de amplitudine și de sensurile acelea jucăușe, fantastice.
Că îți place să mergi spre casă la apus, după prea multe ore de muncă, știind că oricum câteva ore în plus de singurătate n-ar fi făcut nicio diferență.
Că ești prezent la atâtea discuții inutile, că-i privești în ochi, cu atenție și candoare pe oameni despre care nu știi mai nimic.
Că te copleșește absurditatea Belgiei cu înfruntările franco-olandeze, cu rosturile deșirate aiurea prin locuri ori prea turistice, ori prea pline de tineri ignoranți, ori prea industriale, ori prea exotice, ori prea departe de ce ți-ai dori tu de fapt.
Ce simți și spui e la capătul zilei, adevărul personal - că ai ales să riști.
Că alegerea asta e oglinda vârstei tale și a responsabilității unor ani în plus, că uneori fericirea se naște din firimiturile de dor pe care le aliniezi cu emoție, că uneori te simți un căutător care-și face treaba cu simț de răspundere, că uneori riscul se dovedește un câștig, că uneori așteptarea îți face cunoștință cu limitele tale, că te bucuri de unele zile mai mult decât de altele, că atunci când te simți pierdut, tot știi versurile cântecelor preferate, iar dacă drumul spre casă a devenit drumul dinspre casă, ce contează la capătul zilei e că drumul e tot acolo și va mai fi încă mult timp - ca tu să știi de unde-ai pornit, de unde-ai țâșnit cu furie și ambiție, cu grijă, fără să frângi fragilele rădăcini.
