Uneori e bine să nu știi.
S-a dus și anul II de facultate. Încă nu-mi știu notele, dar pot spune cu siguranță că mi-am luat examenele. Așa că sunt în vacanță. Și mă bucur cât de mult pot de ea. Și de timp. De timpul cu mine, de sfârșitul primăverii și de locuri geniale.
Traversez străzi. Privesc vitrine. Mănânc tot felul de lucruri - mai noi, mai bizare, mai gustoase. Mă duc pe malul Rhone-ului ori Saone-ului și citesc. Sau stau în cameră cu ferestrele larg deschise și citesc. Sau mă uit la filme. Mă mai ocup de niște imagini. Ascult muzică. Dansez. Mult. Ies. Cunosc oameni. Îmi formez păreri. Discut despre multe și de toate, nimicuri și politică și filosofie. Câteodată și despre geografie. Mă uit la lume și la mine. Mă plimb mult. Îmi fac liste, planuri... Conturez idei, încep lucrări, creez tot felul de nebunii. Uneori gătesc. Din când în când, scriu un fel de poeme.
Organizez călătorii. Fac bagaje, desfac bagaje. Pun la punct detalii. Caut variante. Variante pentru orice. Caut moduri și mijloace de a realiza tot ce-mi trece prin minte.
E un moment în care îmi doresc să mă îndrept într-o anumită direcție. Fac tot ce ține de mine și-apoi aștept destinul să ia decizia finală. Am încredere. În mine și-n ce mi se întâmplă. Nu știu ce va fi. Nu știu dacă va fi așa cum îmi doresc ori cum îmi imaginez. Cel mai probabil, va fi cu totul și cu totul diferit. Dar va fi exact așa cum am nevoie să fie. Pe termen lung, știu că aleg bine. Mereu am ales bine. Îmi țin ochii deschiși, să știu în fiecare clipă ce aleg. Și e bine.
Deși sunt atâtea necunoscute în ecuația asta, ceva în interiorul meu știe că vine o vreme pentru toate și că încercările, așteptările, dorințele se vor ordona și mă vor așeza acolo unde trebuie.
Nu știu să fi avut vreodată atât de multă încredere în viață, realitate ori timp. Acum am. La fel și în mine. Poate că tocmai de aceea am încredere să scriu toate acestea. E un soi de siguranță. Și o atmosferă netulburată - o liniște care poate face bine și altora, așa că o împărtășesc.
Uneori e bine să nu știi, ci doar să simți și să crezi.
*
Sometimes, it's good not to know.
The second year of university is over now. I haven't found out my grades yet, but what I know for sure is that I passed all my exams. Therefore, I'm on holiday. And I'm enjoying it as much as I can. I'm enjoying the time as well - the time spent by myself, the end of the spring, and some incredible places.
I cross streets. I look through shops' windows. I eat all sort of things - newer ones, stranger ones or just more tasteful dishes. I go on the bank of the Rhone or the Saone and I read. Or I just stay in my room, with the windows wide opened and I read. Or I watch movies. From time to time, I take care of some photographs. I listen to music. I dance. A lot. I go out. I meet people. I form opinions. I talk about a lot of stuff, about everything, nothing, and philosophy, and politics. Sometimes about geography too. I look at the world and at myself. I walk a lot. I make lists and plans. I shape ideas, I start some projects, I create all sort of wackiness. At times, I cook. Once in a while, I write down what seem to be some poems.
I organize trips. I pack and unpack things. I arrange details. I am seeking versions. Versions of everything. I am looking for ways and means of realising everything that crosses my mind.
That's a moment when I wish to head into certain direction. I do my part and then I let the fate make the final decision. I have faith. I believe in myself and in whatever happens to me. I do not know what it is going to be like. I do not know if it's going to be the way I want to or the way I imagine it. Most probably, it will be completely different. But it will be precisely as I need it to be. On long term, I know I make the right choices. I always did. I keep my eyes opened to be able to see at each moment what it is that I am choosing. And it's good.
Even though there are so many unknown variables in this equation, something inside me knows that it comes a time for everything and that the attempts, the expectations, the wishes will align and will settle me in the right place.
I don't think I've ever had so much faith in life, reality or time, but now I have. I also have faith in my own spirit. Maybe that's why I trusted myself to write all of these here. It's some kind of certainty, and an untroubled atmoshpere - a tranquility that may do some good even to others - so I'm glad to share it.
Sometimes, it's good not to know, and just to feel and believe.
