Dacă fiecare zi nu ar fi o provocare, nu cred că viața ar merita trăită. Îmi spun asta des și așa realizez că toată aventura plecării mele în Franța nu a fost decât o experiență necesară.
Rămăsesem cu povestea la momentul în care mi-am luat biletul de avion, adică la mijlocul lui august: un bilet pentru 3 septembrie, de la București la Paris și un bilet de tren de la Paris la Lyon, ambele călătorii operate de AirFrance. Am plecat de acasă cu 23 de kg în bagajul de cală, un bagaj mic de mână și un rucsac. În valizele astea nu am putut să-mi iau decât strictul necesar: câteva haine subțiri și groase, un rând de prosoape, sandale, papuci și teniși, caiete și ceva pixuri + câteva ustensile de bucătărie, câte ceva de îngrijire personală și de curățenie.
Până la începutul lunii septembrie am tot așteptat momentul semnării contractului - contractul Erasmus, cel care pecetluiește suma de bani pe care studentul o primește, precum și îndatoririle sale. Astfel, conform contractului, ar fi trebuit să primesc 80% din bursa totală (pe toate cele 5 luni), iar la întoarcere, după ce prezint toate actele necesare care să ateste că am obținut creditele pe care m-am angajat să le iau, urma să primesc și restul de 20%. Banii nu i-am primit. Nu doar până la momentul plecării, ci până acum, la începutul lunii octombrie, când scriu aceste povești aparent ireale. M-am resemnat cu această idee. Birocrația e cumplită, organizarea lasă de dorit, așa că bursa ne va fi trimisă undeva prin luna noiembrie. Dar contractul?! Ei bine, datorită acelorași motive invocate anterior, nu am putut semna contractul înainte de plecare.
Abia la două săptămâni după ce am ajuns în Franța, am primit printr-un e-mail contractul. Așa că am fost nevoită să-l printez, să îl semnez, să-l scanez și să-l trimit scanat prin e-mail, apoi să-l trimit și prin poștă în original. Pe timpul și pe banii mei toate acestea, desigur. Partea bună este că, în final, mi-am îndeplinit cu succes atribuțiile de ”birocrat Erasmus”.
Și-am aterizat pe pământul pe care au trăit și Sarte și Camus și Cioran și Brâncuși. Oare cum s-a simțit Cioran când a venit să studieze în Franța?! Oare cum va fi? Oare o să-mi pară rău? Oare o să-mi iubesc mai mult România sau o să mă îndepărtez nu numai fizic de ea? Oare o să mă schimb? Toate întrebările astea încercau să-și facă loc în inima mea devenită parcă atât de mică deodată...
Prima zi în Lyon, după multă oboseală adunată (cu mașina de la Galați la București, cu avionul până la Paris, cu trenul până la Lyon Gare Part-Dieu, cu tramvaiul T1 până la Direcția de Relații Internaționale a Universității Lyon 2 - să mi se ureze oficial bun-venit, tot cu T1 până la Perrache, cu autobuzul 49 până la campusul universitar Andre Allix), m-am văzut la administrația căminului, plătind chiria pe prima lună, garanția, taxa de dosar și internetul, apoi promițând solemn că-mi voi face cât de curând asigurarea de locuință și cea de responsabilitate civilă. În cele din urmă, am ajuns în camera-mi, destul de încăpătoare, cu o baie și cu multe dulapuri, veselă și luminoasă.
A doua zi, am mers la bancă și mi-am deschis un cont (aici cardul este tare tare util) și am ales Credit Mutuel, pentru că aveau o ofertă pentru studenții Erasmus, astfel încât poți avea un cont, însoțit de card, fără comisioane de administrare sau la tranzacții interne și fără comision la primirea banilor. În plus, tot la bancă mi-am încheiat și cele două asigurări ”vitale” (după spusele francezilor). Apoi am stat la coadă aproximativ o oră pentru a-mi face card de transport. Ceea ce este super fain aici e că transportul este rapid și eficient. Ai nevoie de o singură cartelă, de 29€ pe lună pentru studenți pentru a circula pe toate liniile, cu orice mijloc de transport în comun, fie el metrou, autobuz sau tramvai. Așa că a meritat din plin așteptarea!
Trebuie să precizez că nimic nu ar fi fost la fel de simplu și la-ndemână dacă nu ar fi fost Anthony, francezul minune, care a ajutat-o, atunci când a fost și ea în pielea mea, pe Carla (o super moldoveancă pe care am cunoscut-o la Reșița și căreia trebuie să-i mulțumesc pentru că l-a rugat pe Anthony să-mi fie gazdă, ghid și sprijin într-o lume total nouă pentru mine). Iar lui Anthony cred că nu-mi va ajunge anul ăsta întreg să-i spun cât de mult a însemnat pentru mine prietenia lui într-un moment în care totul era nou, necunoscut și complicat.
Și-așa, împovărată de birocrație și de zile incredibil de călduroase, dar alături de cel mai fain francez din lume, am făcut cunoștință cu un oraș pe cât de viu pe atât de liniștit, aglomerat și totuși relaxant, luminos, curat, organizat, fermecător - o casă pentru următorul an și... un nou început.
***
If every day wouldn’t be a challenge, I
don’t think life would be worth living. I keep telling myself that and I
realise that all the adventure of my leaving for France was only a necessary
experience.
I had gotten to the point in the story when
I had bought my plane ticket, in the middle of August: a ticket for the 3rd
of September, from Bucharest to Paris, and a train ticket from Paris to Lyon,
both operated by AirFrance. I left home with 23 kg in the hold baggage, a small
hand baggage and a rucksack. I could only take the bare necessities in these
suitcases: a few thin clothes and some warm ones, some towels, sandals,
slippers, tennis shoes, notebooks and a few pens, plus a few kitchen utensils,
personal care products, and cleaning products.
Up until the beginning of September, I kept
waiting for the signing of the contract – the Erasmus contract, the one that
seals the sum of money that the student receives, in addition to his
responsibilities. So, according to the contract, I should have received 80% of
the total grant (over five months), and on my coming back, after I will have
produced all the paperwork that show I have received all the credits I had to
receive, I would receive the remaining 20%. I didn’t get any of the money. Nu
just until my leaving, but until now, at the beginning of October, when I am
writing these seemingly unreal stories. I got used to this. The bureaucracy is
terrible, the organisation leaves a great deal to be desired, so the grant will
be sent to us sometime in November. But the contract?! Well, because of the
same reasons as before, I couldn’t sign the contract before I left.
Only two weeks after I got to France, I
received the contract by e-mail. So I had to print it, sign it, scan it, and
send the scan by e-mail and the original by post. With my own time and money,
of course. The good part is that, finally, I have successfully fulfilled my
attributions as an “Erasmus bureaucrat”.
And I arrived on the land where Sartre and
Camus and Cioran and Brâncuși lived. How did Cioran feel when he came to study
in France?! How will it be? Will I be sorry? Would I love Romania more, or will
I only distance myself physically from it? Will I change? All these questions
were trying to make their way into my heart, suddenly turned smaller.
The first day in Lyon, after a lot of
tiredness accumulated (by car from Galați to Bucharest, by plane to Paris, by
train from Lyon Gare Part-Dieu, by the T1 tram to the International Relations
Department of the University Lyon 2, again by the T1 tram to Perrache, by the
49 bus to the Andre Allix campus), I saw myself at the halls of residence’s
administration, paying the rent for the first months, the deposit, the
application fee and the Internet, then solemnly promising that I will get the
residence insurance and the public liability insurance as soon as possible.
Finally, I got into my room, quite large, with a bathroom and a lot of
cupboards, jolly and bright.
The next day I went to the bank and opened
an account (a bank card here is very useful) and I have Credit Mutuel, because
they had an offer for Erasmus students, so that I could have an account with a
card, with no admin or transaction fees and with no charge on receiving money.
I also got the “vital” (as described by the French) insurance policies. Then I
stood in a queue for about an hour to make a monthly transportation ticket. The
cool thing here is that transportation is fast and efficient. You only need a
single card, which costs 29€ per month for students, to be able to travel on
any line, by any means of transport, be it metro, bus, or tram. So the wait was
well worth it!
I have to add that nothing would have been
so simple if it weren’t for Anthony, the wonder Frenchman, who also helped
Carla in the same situation (a great Moldavian girl who I have met in Reșița
and who I have to thank for asking Anthony to be my host, guide and support in
a world completely new to me). I don’t think this year would be enough to thank
Anthony how much his friendship meant to me in a moment when everything was new,
unknown and complicated.
And so, encumbered by bureaucracy and very
hot days, but side by side with the coolest Frenchman in the world, I have met
a city as lively as it is calm, busy and yet relaxing, bright, clean,
organised, charming – a home for the year to come and… a new beginning.
