joi, noiembrie 30

Despre singurătatea ninsorii


Am plecat în seara asta de la birou spre casă. Ningea cu fulgi mari, ca acasă, în iernile acelea pline și nestăvilite. Mâine se împlinesc exact 9 luni de la prima zi în care m-am rătăcit în sediul central al NATO.

Merg prin ninsoarea asta sălbatică și știu că îmi e dor de acasă, mi-e dor de ai mei, de tot ce eram când eram într-un loc mai primitor și mai familiar. Și în același timp mi-e atât de dor de ceva ce încă n-am trăit, ce încă n-am avut, ce doar mi-am imaginat cum se simte.

Oamenii privesc din afară, din spatele ecranelor luminoase și mă invidiază și își imaginează că trăiesc un vis și că totul e de zahăr în viața-mi și în jur - sau au impresia că am încălcat orice lege morală pentru a ajunge aici.

Adevărul e că am muncit. Adevărul e că n-am renunțat. Adevărul e că mi-am împins limitele, am pus deoparte confortul - Bucureștiul cu garsoniera mea la 3 secunde de metrou, cu mașina cu care mergeam sute de kilometri oricând îmi dorea inima, cu serile de cursuri de dans, cu prietenii ăia mișto cu care discutam de toate, cu părinții la 3 ore distanță, cu obiceiurile, tradițiile, cunoștințele, terenul sigur, pământul cald, mâncarea cu care-am crescut, toate toate toate cele ce-mi erau așa dragi. Pe toate le-am părăsit să vin aici - într-o țară cu o climă și o mâncare oribilă, cu oameni handicapați emoțional, cu mentalități prea occidentale pentru sufletul meu, cu o lipsă deranjantă de cultură generală, cu un apartament împărțit, fără mașină, cu timp liber aproape inexistent, cu un stres peste măsură și o responsabilitate imensă la serviciu, cu incapacitatea mea de a fi mai sociabilă, cu probleme de sănătate, singurătăți, resemnări, refulări, așteptări, necunoscut, instabilitate și căutări neîncetate, extenuate, amplificate.

Da, dincolo de călătorii, vizite, revederi, experiențe noi, atâtea și atâtea lucruri descoperite și învățate, dincolo de tot ce-am câștigat pe plan profesional, dincolo de cât de mult am crescut în toate sensurile, de toate reușitele și aprecierile  - sunt toate sacrificiile astea despre care nu amintește nimeni niciodată, de parcă sunt niște umbre îngropate. De fapt sunt acolo, în spatele nostru, urmărindu-ne să nu uităm că totul are un preț și de fapt, tot ce contează este ca atunci când tragi linie să poți răsufla ușurat la gândul că - a meritat.

Din păcate și din fericire, singurul care poate răspunde la constanta întrebare ”Merită?” este timpul. În ceea ce mă privește, mai am încă multe jocuri cu timpul, până să-mi aflu răspunsul.
Până atunci, ascult de rațiune și de inimă (nu neapărat în ordinea asta) și merg înainte, căci calea întoarsă nu a fost niciodată una dintre opțiuni. Cel puțin, nu pentru mine.

Așa că învăț să contruiesc alte vieți, în alte moduri, în alte locuri. Noroc de ninsorile astea bogate care mă însoțesc ca amintirile din copilărie, ca plăcerile sufletului meu, ca toate dorurile pe care nu știu și nu vreau a le desprinde din ființa-mi. Nicăieri, nicicum.

8 comentarii:

  1. ((((hug you darling)))) Never give up :). And know there are always people who love you, even if they aren't in your immediate proximity ;).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Multumesc. Nici nu stii cat de mult iti multumesc pentru cuvintele astea :)

      Ștergere
  2. Ioana, să știi că te-am cunoscut ca o luptătoare și apreciez caracterul dar și cum te-ai descurcat atunci în Kosovo (cu cameramanul pierdut)...Da, la vârsta ta ai cunoscut culmi ce alții nici nu visează, acum îți este greu și dor de căldura și oamenii dragi de acasă, dar calea spre succes are multe cotituri, urcușuri și coborâșuri. Eu îți doresc să ai parte de tot binele din lume și să fii apreciată și respectată pentru ceea ce faci!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din inima! Oamenii astia faini asa ca tine, pe care i-am intalnit in tot felul de momente, ma ajuta sa inteleg ca merita din plin :)

      Ștergere
  3. Sa stii ca eu m-am gandit la toate preturile astea, si nu te invidiez, ci te admir. Pentru ca esti desteapta, dar mai ales pentru ca esti curajoasa si luptatoare. Pentru ca desi ai ani mai putini decat mine, ai trait cate eu n-o sa am curaj niciodata. Si sunt sigura ca peste ani concluzia va fi ca a meritat:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flori, iti multumesc. Sa fie precum spui. Si daca nu va fi meritat rezultatul final, poate ca macar zbuciumul drumului sa fi avut rostul lui :)
      Te imbratisez!

      Ștergere