joi, februarie 3

Şi la revedere şi-adio...

E atât de ciudat cum ne părăsesc prietenii... Pe neaşteptate... crud şi ... nefiresc parcă.
E şi mai ciudat că marţi am scris poezia aceea a lui Minulescu despre moartea pasagerului... fără să bănuiesc nimic din ceea ce avea să se întâmple.
L-am pierdut pe dragul nostru prieten, care ne-a cântat la Re Folk, care a cântat "Puştoaico" doar pentru că noi doi am insistat... Prietenul nostru care ne-a zâmbit trufaş şi pe care l-am îndrăgit din prima clipă...

La revedere, prieten drag...




"şi viaţa aceasta ce trece şi pururea nu se întoarce..."

Un comentariu:

  1. Si ce fel dor ranile, si niciodata nu se vor inchide. e bine, asa nu vom uita.

    RăspundețiȘtergere