Despre pierdere, ambiţie, drum

Sunt o pasăre albastră fără o aripă... care nu mai poate ajunge la mare
şi nici măcar în norii albi şi calzi nu mai poate ajunge...
Şi stă aici, în faţa voastră, arătându-şi sufletul de copil care a crescut mare...
Stă aici, arătându-şi dorinţele, speranţele, iubirile, dezamăgirile, fericirile...
În spectacolul ăsta nu trebuie aplauze...
O să îmi iau aripa şi voi pleca în seara asta... ca în toate celelate...
Revin mâine seară, cu spectacolul meu şchiop de-o aripă,
Acela care vă spune vouă poveşti cu mult, mult soare...
Apoi o să cadă cortina şi peste spectacolul de mâine... ca de fiecare dată...
Cortina care mă desparte... de toţi oamenii...

Însă, într-o zi, cortina nu va mai cădea,
Spectacolul nu va mai fi,
căci eu...
voi fi reuşit din nou să zbor,
doar cu o singură aripă.


***

Şi mi-e atât de dor de mare... atât de dor...