Între mine și Marea Britanie e o cascadă incredibilă cu tot felul de respingeri și păreri de intensități variate. Și e o distanța ca între Regatul Unit și restul Europei. Ușor de străbătut, greu de acceptat și poate la fel de greu de negat. Observ toate acestea cu un ascuțit miros al nepotrivirii, căci am revenit în bizara Anglie mai devreme decât mă așteptam. Au trecut mai puțin de șase luni de când mi-am petrecut aici vacanța de primăvară prelungită.
Se spune că locurile ni se apropie de suflet datorită oamenilor pe care îi găsim acolo. Nu știu de ce, dar în cazul meu, această regulă nescrisă nu se aplică. Deși cel mai iubit om al vieții mele stă într-unul din cele mai faine orașe ale Regatului Unit, eu nu pot rezona deloc cu aceste locuri.
O țară rigidă și rece, fără tradiție culinară, cu o vreme molipsitor de bolnăvicioasă și o atmosferă apăsătoare. Nu pot regăsi aici plăceri copilăroase sau imagini ritmate. Poate că nu sunt compatibilă defel cu țara asta sau poate nu reușesc să o înțeleg în totalitate.
E frumos să vin aici pentru vacanțe scurte, uneori (nu mai des de o dată pe an) și-mi place mult toleranța pe care englezii, spre deosebire de francezi, o au mult mai accentuată. Probabil că în Anglia au rămas mai multe cicatrici ale ideilor lui Lennon sau poate că pe meleagurile franceze n-au fost încă descoperite... Dar rasismul (sau lipsa lui) nu are, în esență, nicio legătură cu înstrăinarea acută pe care Anglia mă determină să o resimt ori de câte ori mă reîntorc între ale sale granițe.
Totuși, iubirea mă salvează. Și muzica și regăsirile interioare care-s sprijin și visare și călătorie spre colțul de lume preferat. Și-ntr-o zi vom fugi spre un oriunde mai călduros, mai primitor și infinit mai îngăduitor cu visurile noastre de tineri îndrăgostiți.
Și cred că, atât timp cât nu îi pui capăt, magia nu se termină nicicând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu