Vine ploaia. Vine iarna și în bucățica mea de Românie.
Vine timpul alergând. Vine din urmă și pe măsură ce îmi înghesuie întreg corpul în îmbrățișări forțate, încep să merg și eu, alături de el, în pași de dans, de vals, de valori căutate, uneori dobândite, uneori răsplătite, uneori dezirabile sau nici atât.
Pe măsură ce-mi exersez rolul de Dorothy și mă mândresc în sinea mea cu tot soiul de pantofi neconvenționali, încep să mângâi cu palmele ceea ce iubesc sau doar ceea ce întâlnesc în orașul ce-mi este noua casă.
Imagini, oameni, soare, copaci, parcuri, metrou, gară, aeroport, străduțe fermecătoare, oameni faini, clădiri, simboluri, străini, cursuri, fotografii, filme, ciudățenii, neînțelegeri, înălțimi necuprinse, zâmbete respinse, amăgiri, întrebări, cărți, căldură, farmec, ceaiuri, prietenii, amorțiri, dezmorțiri, dezmințiri, apropieri, pietre, frig, ploaie, librării, figuri impunătoare, persoane, personaje, nenorociri, nimicnicii, rumoare, stele sau vitrine năucitoare, cuvinte, Oameni, frumuseți trecătoare, frumuseți orbitoare, frumuseți pure, picioare grațioase, coate ascuțite, dorințe, ochi închiși, indiferență, urâțenie, trafic, amabilitate, labirinturi, încurcături, mașini, mulțumiri, tandrețe, învinși, învingători, decizii, deziluzii, iluzii, împliniri, împăcări, sunete, suflete... își țin de cald împreună, strecurându-se în trezirile mele.
Bucureștiul șoptit mă cucerește în fiecare zi.
Mă ademenește să reîncep să scriu povestea. Așa cum e ea, așa cum sunt eu... Înnebunită de ploaie, de marele oraș, de marile mulțimi, de lumea care mă înghite în amorțeala ei... Înnebunită, strig să o dezmorțesc: să nu o pierd, să nu mă piardă, să nu mă pierd...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu